
Cineva mi-a spus odata ca trebuie sa fac fiecare lucru la timpul sau, sa nu ma gandesc daca imi va folosi sau nu, sa nu privesc dincolo de ceea ce imi e ingaduit sa vad...pur si simplu sa imi fac datoria acum si aici... Mi-am dat seama ca e ca atunci cand alergi! Daca te gandesti la sfarsitul turei sunt sanse foarte mari sa te descurajezi si sa iei o gramada de pauze dar daca nu faci altceva decat sa te gandesti la fiecare pas pe care il faci, sa savurezi fiecare metru parcurs fara sa privesti inapoi si fara sa incerci sa zaresti finish-ul atunci intreaga calatorie...intreaga tura iti va parea mai scurta...vei reusi sa ajungi la final si poate chiar sa te intrebi...cum se face ca am terinat atat de repede! Eu am prostul obicei de a arde etape, de a privi inainte mereu...spre finalul turei...de a ma lega mereu de pasii facuti si de a-i aduce mereu in prezent si asta ma face sa alerg mai greu...mai incet...ma determina sa ma tem mereu si sa fac pauze...prea multe pauze! Viata asta amarata e o tura de rezitenta iar noi trebuie sa ajungem cu totii la finalul ei dar nu numai asta conteaza ci conteaza si cum alergam...conteaza fiecare pas.
Am incercat noua tactica de a "alerga pas cu pas" si am constat ca intradevar asa e. Finalul e mult mai spectaculos si mai mangaietor daca nu privim spre el ci daca privim in fiecare pas...mereu inainte cu fiecare pas!
Cand necazuri te doboara
ReplyDeleteSi prieteni n-ai sa-i strigi
Tine minte ,sfarsitul nu-i aici
Cand ce slaveai in taina
E asa cum nu-ti explici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Cand oprit la o rascruce
Drumul nu sti sa-l prezici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Cand nu mai ai nici vise
Si nu sti cum sa te ridici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Cand se-aduna norii negrii
Ploaia cade ca un brici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Mangaiere n-ai,nu vezi acum
Maini intinse de amici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Pomul vietii creste mandru
Unde spiritul e viu
Lumineaza iar salvarea
Cerul gol si cenusiu
Cand orasele-s in flacari
Musuroaie de furnici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Si cand cauti in zadar un om
Printre-atatea mii de venetici
Tine minte,sfarsitul nu-i aici
Nu-i aici,nu, nu-i aici
Tine minte ,sfarsitul nu-i aici
Petronius
Draga Petronius, stiu ca sfarsitul nu e aici...dar daca incerc sa ma aventurez in a trai constat ca nu mai am aceeasi vointa si aceeasi putere pe care le aveam inainte. Poate ca sfarsitul nu e aici pt o parte din mine...dar pt cealalta...poate ca a venit demult.
ReplyDeleteIti multumesc mult pentru cuvintele frumoase! E placut sa te trezesti cu o poezie ca si comment si cu o "palma trantita" din senin care sa te faca sa recitesi ce ai scris si sa te mai gandesti putin la unele aspecte (aici nu se aplica aprecierea "E placut...";)))!
Din nu stiu ce religie si carte, La noi in sat, porunca ramasese
ReplyDeleteCa nuntile n-au drept a fi prea dese,
Dar zilnic toti putem intra in moarte.
Si se murea cu sarguinta multa
Cum stiu taranii sa le faca toate
Tacut,cu o tembele demnitate,
Si nunta era ultima insulta.
Si-am inceput sa caut rezolvare
Si n-aveam cui sa-i cer sa ma-nteleaga
Ce draga ne e viata,cat de draga,
Cand moartea e o zi de sarbatoare.
Ca sa pricep...ajuns un pic mai mare
Ca viata fara moarte nu-i intreaga.
Petronius
Alearga acum si aici...sau, despre distante. Distanta, intinderea ,inseamna gust pentru lucrurile invaluite, lucruri cu inteles mistic, alegoric. Parcurgand distante,aleatorii chiar, sufletul simte nevoia de a se reprezenta pe sine insasi in alegorie si emblema.Insasi formula vesnica a vietii, se exprima in distante. In distante te pierzi, devii nimic...te incearca sentimentul acut al nimicniciei si absurditatii universale. Preoti gangavi, repeta, ca si cand nu i-ar fi ascultat nimeni niciodata, despre drumul parcurs pe acest pamant...despre distanta dintre putrezire si nemurire.Propovaduirea sfarsitului, construieste sumbrul decor in care se poate inalta un eveniment miraculos. Iluzia paradisului...a iubirii vesnice....a pacii.
ReplyDeleteCe distanta pana la Dumnezeu!!!!Ce drum trebuie sa parcurgem pana acolo!!! Parcurgand acest drum , vom descoperi estetica sublimului, adica respectul pentru propria noastra menire...
de a alerga...Heracclit spunea: Totul curge...
Zeii absenti ne lasa sa alergam singuri...
Petronius