De ce mi-am dorit sa tac si sa ma ascund? Nu stiu! Probabil pentru ca ma simteam prea grasa, urata si naiva, ma vedeam alungata de ceilalti iar cei pe care ii credeam prieteni adevarati m-au dezamagit rand pe rand! Ma vedeam exclusa si asa ca probabil am hotarat ca pe viitor sa ma auto-exclud din tot. Nu spun ca viziunea mea a fost cea corecta sau mai ales ca solutia aleasa a fost una inteleapta...macar daca reuseam in singuratatea mea sa cladesc o noua persoana, una mai puternica si inteleapta... Nu am reusit pentru ca puterea interioara, curajul, si intelepciunea vin tocmai din interactiunea cu ceilalti, din experientele lor, ale ale mele si ale noastre...
Am gresit alungandu-i din viata mea, am gresit teribil de mult si ceea ce e si mai tragic e ca probabil ca nu ii voi mai recastiga...cel putin nu asa cum ii aveam odata. Mereu se vor astepta ca eu sa le intorc spatele, sa plec fara motiv inainte de intalnirea de la teatru, sa nu raspund sau pur si simplu sa tac... tacerea asta care ma omoara si ne omoara. Ii inteleg si ma inteleg!
Mi-e dor sa ies din cochilia mea, mi-e dor sa fiu domesticita din nou, mi-e dor de trabucul fumat pe o banca din Sub Arini la ora 3 dimineata... mi-e dor de mamaliga cu branza si crenvursti cand nu mai aveam nimic altceva de mancat...mi-e dor de Teddy si Dots pe centru sau de subiectele delicate dezbatute in 4 pe intuneric... sau in doua(una in pat si cealalta rontaind un mar sub masa).
De ce nu iei un ciocan si sa imi spargi carapacea din jur? ...ma lasi pe mine sa o fac, nu? Eu am cladit-o, eu sa o zdrobesc si poate ca...la urma urmei...ai dreptate!
