un gand

...uneori as deschide usa si as fugi cat de tare si de departe pot...mi-as smulge inima din piept si as sfasia-o...simt prea mult...si pastrez totul acolo in abisul sufletului... sper mereu ca se sterge dar nimic nu se sterge, nu se uita...nu se vindeca ci sta acolo...totul...si lucreaza...

Oameni...

            Ceva ce nu inteleg eu de o vreme incoace e cum le poate fi atat de usor unora sa iasa din viata ta? Usita prin care permit celor din jurul meu sa intre in lumea mea e atat de micuta si se deschide atat de greu dar odata ce ti-am permis sa intri, casa sufletului meu devine si casa ta...si totusi intri cu noroiul pe picioare, imi muti mobila, imi faci dezastru peste tot si desi te iert si te accept asa cum esti tu pleci...fara macar sa-mi spui adio...
             Mi se pare atat de fada si falsa lumea din ziua de azi...prietenii de fatada, zambete din interes cuvinte lingusitoare...de ce nu pot fi oamenii asa cum sunt ei si gata...?