All I need is a true person in my life...

....we often wander: "Why are we unhappy?" Is it because of us? Is it because of those surrounding us? What have we done wrong?...where is or was the mistake?

Questions...and again questions! when will they end? When will we be able to look around us and say: "I am happy!...I'm happy because I do not have anymore questions!"....." I'm happy because I fell them close to me..." Who are them? "Them" are each one of us! Each special person that we think we see but in fact we are just passing by him or her, caught in our daily problems!

Maybe if we'll learn to keep those we love near us than maybe we will stop feeling so alone...we will learn that a look can touch you...a smile can give you wings...a word can take or give you your selftrust...People often do these small things without knowing or even wanting...it just happens! Some of us ask themselves: "Do I desirve this?"...The question is not wheather you, him or her diserve it because we all do! The question is how long will it take until people will realise the importance of their gestures...of their way of beeing...how long?

You see, everything that happens has its purpose....we cannot know it because it is somewhere above us but is there...it exists!...to be continued...

...critici si iar critici...

...nu stiu cum se face dar fiecare se crede cel mai avizat critic atunci cand se intampla sa gresesti! De ce nu pot unii intelege ca fiecare fiinta umana e o experienta unica si ar trebui tratata ca atare? Unii tind sa creada ca toti trebuie sa ne supunem regulilor aceluiasi etalon! Dar poate fi creat un sistem de masurare pentru actiunile, gandurile si sentimentele tuturor?

Sa le iau pe rand! Pentru actiunile generale intalnim reglementarile prevazute de actele fiecarui stat, Constitutie, Coduri( Cod civil, Cod penal) si codurile aferente care reglementeaza desfasurarea procedurilor in cazul incalcarii prevederilor, codurile de procedura! Se incearca o generalizare in aceste acte dar totusi, totul se incearca a fi dus spre general din motivul ca nu se pot acoperi cazurile particulare in multitudinea si diversitatea lor...

Gandurile si sentimentele! Inca din cele mai intunecate timpuri s-a incercat o deslusire a acestor doua dimensiuni...o intelegere a lor...daca s-a reusit in totalitate? Cred ca raspunsul il cunoastem prea bine pentru a-l mai reda aici! Se cerceteaza neincetat, se compara se, se discuta...si totusi intentia e aceeasi: de a gasi elemente general valabile pentru ca din nou diversitatea si multitutdinea subiectilor este principalul obstacol!...toate tind spre o generalizare iar faptul ca fiecare e diferit in felul sau este confirmat prin insasi incapacitatea de a recunoaste si intelege fiecare persoana in complexitatea ei!

Ma intreb asadar, de ce unii tind sa se creada cei mai avizati critici...cele mai indicate persoane care ne pot arata calea adevarata pentru a ne cunostem pe noi insine si a fi in deplina armonie cu noi insine din moment ce noi nu putem face aceste lucruri in deplinatea lor?

...alaturi de frunze...

... am iesit ieri pe balcon! "O alta zi banala tocmai incepe!", mi-am spus dezamagita! Soarele se ascundea in spatele norilor incruntati parca..." Ce bine!Va ploua in sfarsit!", si am suras! M-am intors in camera si am inceput sa citesc! Nimic nu imi parea intr-atat de interesant incat sa uit ca sunt trista! Am inchis cartea si am hotarat sa ies sa ma plimb!

Mi-am luat haina si am alergat pe scari sperand sa nu ma impiedic! In final am ajuns afara si pentru o clipa am crezut ca nu mai sunt in banalul si morbidul peisaj pe care il contemplasem cu cateva minute in urma...un aer proaspat ma mangaia acum...stropi catifelati de ploaie imi brazdau fata...aceiasi stropi care se lasau patrunsi de lumina blanda care tocmai incepea sa isi scoata capsorul timid...parca intreba:" Oare ma va vedea cineva?"

Am tras aer in piept si am inceput sa ma plimb...incet...printre stropii de ploaie, doar eu, picurii cristalini si muzica pe care o auzeam pretutindeni! Frunzele sa leganau agale lasand adierea proaspata sa le povesteasca basme nemuritoare parca...imi povesteau si mie ceea ce auzeau iar eu stateam si le ascultam...ma gandeam:" Traiesc atat de putin si totusi atat de mult! Pretuiesc fiecare clipa, se bucura de fiecare strop de ploaie si de fiecare firicel e vant! Pot oare si eu sa invat de la ele sa traiesc intocmai?"

Ploaia continua sa cada dar nu am plecat, m-am asezat pe iarba uda si am stat acolo...am ramas ascultand alaturi de frunze povestea adusa pe aripile vantului, din colturi indepartate si din din vremuri uitate...traind alaturi de ele iar ele alaturi de mine...fiecare clipa...!