...am inceput din nou jocul...din nou piesa intitulata "Anii pierduti ai tineretii"! Sunt din nou actorul din rolul secundar...de fapt nici nu cred ca am rolul secundar...sunt doar un figurant care alearga fara noima pe scena nebuna...
Mi-am acceptat roul cu doi ani in urma nadajduind ca voi ajunge la rolul principal...nu a fost sa fie! Am inceput din nou cu un avant nebunesc dar ma indrept...avant pentru ce? Catre ce? Oare piesa aceasta a fost menita sa fie jucata asa? Sau mai clar...sa fac si eu parte din ea?
Pretutindeni doar masti...chiar si in afara scenei! Am incercat sa vad fata adevarata a fiecaruia dar mastile au devenit una cu fiinta....nu ii mai pot demasca...nu vor sa fie demascati! Cu totii se multumesc sa se simta in siguranta in spatele acestor minunate dar mult prea utilizate fete fate ale perfectiunii!...perfectiunea costa in simplitate iar simplitatea inseamna si varietatea...varietate in simplitate. E prea mult insa! Prea mult daca tu ceri asta! Vei fi considerata...afara din tipar si esti menita excluderii din acest cerc celor "perfecti". M-am obisnuit oarecum cu acesti actori! Incerc sa-i admir si sa-i privesc...ii pretuiesc...insa doar pentru valoarea lor scenica...atat. Sper sa ii pot privi intr-o buna zi in adevaratii lor ochi, sa vad adevaratul lor suflet...adevaratul lor zambet!...stiu ca mai am de asteptat dar nu ma indoiesc de sosirea acelei clipe! Mastile nu sunt facute sa dureze! Oricat ar fi de atent lucrate si oricat de mult s-ar incerca conservarea lor acestea au totusi un termen de valablitate. Valabilitatea expirata inseamna insa vulnerabilitate...mastile sunt casabile...fiinta adevarata insa...e menita sa reziste cu adevarat! Abia atunci vom pasi cu totii cu adevarat...atunci vom face adevaratii nostri primi pasi...pasii de bebelusi pe care atat de multi figuranti nu i-au facut inca.
...bebelusi...copii puri si inocenti...ingeri trimisi pe pamant pentru a ne invata cum sa traim cu adevarat...cum sa iubim, sa radem si sa ne inaltam prin bunatatea noastra, a fiecaruia...ingeri care insa preluati de aceste masti...vor deveni la randul lor masti...
Drumul pana la non-masca e atat de lung, atat de ostenitor...poate chiar distrugator pentru cei care si-au ingropat fiinta atat de adanc in noroi...in falsa lor realitate...dar e un drum care merita orice sacrificiu...poate e singura dezmembrare care va duce cu adevarat la vietuire...si nu la supravietuire intr-o lupta pornita de ei...
Joc in continuare in aceasta piesa...joc asa cum am jucat si pana acum...cel putin in ceea ce inseamna scena cotidiana!...Insa atunci cand cobor scarile ei...imi lepad masca si ma avant in jocul meu...vulnerabilitatea si dragostea nemarginita e ceea ce ramane in spatele mastii aruncate insa nu mi-e teama...
Copilul care m-a ajutat ieri sa vad ca pot sa traiesc fara acea masca e aleasi copil care in fiecare zi ma ia de mana si ma conduce...ma invata sa pasesc fara teama...ma invata sa doresc, sa iubesc si...sa vietuiesc!
E destul de măreţ să ai capacitatea de a vedea în spatele măştilor acestor actori sociali ce ne înconjoară, actori sociali ce suntem cu toţii, care, pe lîngă rolul înnăscut de-a fi om, dobîndim vrînd - nevrînd, o mască mai mult sau mai puţin necesară pe care uneori o aruncăm cu naturaleţe iar alteori o ţinem strîns.
ReplyDeleteCred că ajngem să cunoaştem dincolo de mască doar acele persoane pe care suntem dispuşi să le acceptăm în orice ipostază, mascaţi sau "goi".
[Asta legat de tema postării; cît despre stil, idei nu pot spune decît: Keep on writing sweetie >:D<]