Am sau nu am prieteni...? Hmmm! Grea intrebare si si mai greu e raspunsul pe care sincer nu stiu cum sa-l gasesc...
Sa incep cu inceputul. Pentru mine o prietenie trebuie sa debuteze cu un sacrificiu de sine pentru o persoana total necunoscuta. Aceasta e conditia esentiala pentru ca acele doua sufelete sa ajunga in punctul in care sunt nimic si se doresc a fi nimic dar prin ciocnirea dimensiunilor lor sa inceapa sa traiasca din nou una prin cealalta. A avea sau a-ti face un prieten nou nu este nici pe departe una dintre acele actiuni pe care le intreprindem in mod obisnuit...
Un prieten adevarat e un univers intreg in care trebuie sa te regasesti in intregime...este celalalt tu! Atunci cand intrebarile te sufoca, o singura privire in ochii sai ar trebui sa iti dea raspunsurile pe care tu le cauti...raspunsuri care de fapt se gasesc in tine dar tu nu poti ajunge la ele decat prin intemediul oglinzii din fata ta...oglinda aceea care e prietenul adevarat!
Am pierdut o multime de prieteni...nu stiu daca au fost adevarati sau nu...dar i-am pierdut si nu pentru ca nu am vrut asta, din contra, am calculat fiecare pas pentru a ajunge acolo!
Ma simt de parca as fi programata sa ma autodistrug si odata cu mine sa ii nimicesc si pe cei care tin la mine... Pot face asta cu adevarat? Ii pot lua cu mine...pot sa le iau acea parte din suflet pe care ei mi-au incredintat-o cu atata devotament si in speranta ca nu vor fi dezamagiti? Nu! Nu pot! Nu pot dezamagi oamenii cu atata indiferenta si de aceea ii indepartez de mine treptat, cupasi mici dar siguri si ma retrag de fiecare data tot mai adanc in intunecimea pesterii care creeaza in mine.
Am inaintat mult in intuneric si nu mai zaresc nici umbre si nici sclipiri de luminitze. Simt frigul umed cum imi imobilizeaza sufletul si am invatat sa fiu prietena cu el... Singura dimensiune pe care nu am parasit-o si care ma ajuta in procesul acesta de atrofiere a capacitatii de socializare este chiar prapastia spre care ma duc...
...e liniste...atat de liniste! ...si asta imi si doresc cu adevarat...Liniste!
Am prieteni adevarati sau nu am? Nici eu nu mai stiu...dar nu reusesc sa ma regasesc in niciun apus...sau rasarit...iar oglinda...am spart-o demult.
Cei ce insista, aceia iti sunt prieteni, cei care atunci cand sunt alungati se intorc ca un bumerang incercand sa te ajute. Dar te chinui si ii mai arunci o data. Sfarsiti, se intorc iar, pentru ca-ti sunt prieteni, pentru ca vor sa fie alaturi de tine, pentru ca inca mai cred in promisiuni. Dar cand vrei sa progresezi in alungarea lor, desi acestia iti vor doar binele, bumerangul se poate indrepta si poate sa dispara. E alegerea ta. A avea sau nu prieteni? Asta e intrebarea.
ReplyDelete