Atata vreme cat eu imi doresc sa exist ca fiinta sociala o pot face fara probleme si fara dificultati dar adevarta provocare o intampin in momentul in care vreau sa ma retrag silentios si fara a strani uimirea celor din jur, de aceea trebuie ca retragerea sa se produca treptat...atat de lent incat cei care iti sunt aproape sa se fi ateptat la asta in subconstientul lor iar actiunea ta sa nu li se mai para deloc surprinzatoare.
Intotdeauna depinde de ceea ce vrei tu si de cat de intens iti doresti acel lucru. Vointa actioneaza si fara ca tu sa iei masuri in acel sens. E suficient sa iti doresti ceva suficient de tare si se va implini chiar daca nu aici si acum! Timpul ne-a ridicat intotdeauna o problema pentru ca niciodata nu a trecut in conformitate cu pofta noastra. Acesta se contracta si se dilata in functie de starea noastra emotionala chiar daca uitandu-ne la manuse acestea nu se grabesc si nici nu-si raresc plimbarea intre un punct si un altul.
Mereu m-a urmarit aceasta intrebare...Prin ce minune lucrurile pe care ti le doresti devin realitate chiar atunci cand tu aproape ca ai uitat ca ai cerut asa ceva? ...parca o forta exterioara alineaza intregul univers, sansele si cararile in asa fel incat urmatorul pas pe care il vei face va fi in sensul realizarii dorintei tale.
Daca acea forta exatrioara ma va ajuta sa ies demn si pe nesimtite din lume...nu stiu pentru ca uneori si ea are de grija ca dorintele noastre daca sunt prea radicale...sa se implineasca putin diferit de ceea ce ne-am imaginat tocmai pentru a ne da o lectie... Cand va fi oare momentul meu de retragere...? ...sau voi primi doar o lectie pentru ca dorinta mea e prea indrazneata in lumea asta in care retragerea si izolarea echivaleaza cu moartea, o moarte sociala ce e drept si totusi...e o moarte!
