Cineva mi-a spus odata ca trebuie sa fac fiecare lucru la timpul sau, sa nu ma gandesc daca imi va folosi sau nu, sa nu privesc dincolo de ceea ce imi e ingaduit sa vad...pur si simplu sa imi fac datoria acum si aici... Mi-am dat seama ca e ca atunci cand alergi! Daca te gandesti la sfarsitul turei sunt sanse foarte mari sa te descurajezi si sa iei o gramada de pauze dar daca nu faci altceva decat sa te gandesti la fiecare pas pe care il faci, sa savurezi fiecare metru parcurs fara sa privesti inapoi si fara sa incerci sa zaresti finish-ul atunci intreaga calatorie...intreaga tura iti va parea mai scurta...vei reusi sa ajungi la final si poate chiar sa te intrebi...cum se face ca am terinat atat de repede! Eu am prostul obicei de a arde etape, de a privi inainte mereu...spre finalul turei...de a ma lega mereu de pasii facuti si de a-i aduce mereu in prezent si asta ma face sa alerg mai greu...mai incet...ma determina sa ma tem mereu si sa fac pauze...prea multe pauze! Viata asta amarata e o tura de rezitenta iar noi trebuie sa ajungem cu totii la finalul ei dar nu numai asta conteaza ci conteaza si cum alergam...conteaza fiecare pas.
Am incercat noua tactica de a "alerga pas cu pas" si am constat ca intradevar asa e. Finalul e mult mai spectaculos si mai mangaietor daca nu privim spre el ci daca privim in fiecare pas...mereu inainte cu fiecare pas!
