...toamna...anotimpul amortirii, al drumului spre liniste...spre meditatie... Toamna, anotimpul care ma spinteca sufleteste! O simt cum imi intra pe sub piele, in minte si in inima, imi acopera ochii cu un val de tristete...imi incetineste pasii...imi domoleste zambetul...imi imputineaza cuvintele!
O ador, nu ma intelege gresit dar o simt atat de grea...atat de intensa! Fiecare frunza care cade vibreaza intr-un cantec mut de ingropaciune...fiecare apus e ca o seara de priveghi...fiecare strop de poaie e ca o lacrima care se prabuseste in golul inimii!
Da! Te simt toamna...te simt atat de bine si da-mi voie sa iti spun ca ma schinjuiesti sufleteste...ma adormi si ma amortesti asa de incet... E liniste...iar durerea e muta dar stii...te ador! Asa ai fost mereu si ai avut puterea asta asupra mea de fiecare data! Vino si da-mi voie sa te imbratisez! Prinde-ma de mana si vino la pieptul meu pentru ca mereu ai facut parte din mine...iar eu din tine!
No comments:
Post a Comment