...pentru o secunda am avut impresia ca nu mai alunec...am crezut ca am scapat de calatoria mea spre nimicul care ma inspaimanta insa se pare ca totul reincepe!
Nu stiu cum sa mai interpretez lucrurile, nu stiu cum sa le mai privesc...ma simt pustie si parasita...parasita de vise, de visuri, de sperante si de lumina zilei de azi! As vrea sa evadez din lumea aceasta, stramta si fara sentimente! As vrea sa sa pot, macar pentru o clipa sa nu mai stiu nimic de mine, de tot ceea ce ma inconjoara...de zambete si lacrimi!
Dar nu pot! Nu reusesc! Incerc sa-mi intind aripile dar lame ascutite mi le reteaza si ma arunca inpoi spre pamant! Incerc sa ma agat cu unghiile de o stanca, reusesc sa urc...putin...dar nu mai am putere...mana mi se desprinde si cad din nou...ma izbesc de stancile colturoase! Picuri rosiatici mi se preling de-a lungul mainii! Ma ghemuiesc si incep sa plang! Sunt atat de mica...nu pot sa fac nimic!
Nu renunt! Cu aripile frante si mainile tremurande ma ridic! Nu zaresc nimic in jurul meu decat fudul prapastiei de care stiu ca am sa ma izbesc intr-un final!
Zambesc! Stiu ca ma asteapta sfarsitul unei lupte al carei deznodamant va hotari daca ma voi putea intoarce spre lumina sau voi ramane in continuare in intuneric!...Dar totusi zambesc pentru ca stiu ca voi lupta pana la ultima sulflare, pana cand voi simti ca si ultima picatura din seva rosiatica se va scurge...voi lupta chiar daca soarta e impotriva mea pentru ca stiu...sfarsitul acestei lupte nu e decat un alt inceput...o noua sansa...pentru ca la sfarsit stiu ca am sa reusesc sa ajung la ceea ce caut cel mai mult...voi reusi sa ma gasesc pe mine insami!
No comments:
Post a Comment