...as fi putut ajuta dar nu am vazut...

...era seara! Am iesit cu capsorul pe ferestra sa iau o gura de aer proaspat si ma gandeam ca apoi am sa merg sa dorm! Dar ceva nu imi dadea pace! Parca dincolo de linistea profunda care se asezase deasupra orasului si cu mlt mai departe de intunericul gros si presarat cu pistrui de lumina era ceva ciudat! ...era ca si cum u glas pe care nmen nu-l putea auzi, nicimacar eu dar care iti patrundea in intreaga fiinta te hema sa vezi ceva inedit...un spectacol rupt dintr-o lume de vis! Mi-am spus: " Iarasi am baut prea multa Cola!" si am zambit ironic dar totusi...nu vroiam sa plec de langa fereastra! Am hotarat sa mai arunc o ultima privire si sa gust din aroma tarzie de toamna in speranta ca asa poate, poate Mos Ene ma va zari si-mi va presara si mie niste praf pe gene...si atunci ce mi-a fost dat sa vad! Undeva, la ani lumina distanta se intampla ceva spectaculos...o dara de lumina aluneca usor, parca in ciuda tuturor pamantenilor care o priveau plni de uimire! Era o "stea cazatoare"! De fapt era o minunatie de stea! Parca era capetenia licuricilor care se indrepta pentru a celebra o sarbatoare urmata de intreg alaiul sau! Mi-am spus haide sa-mi pun o dorinta dar pana sa imi pun dorinta minunatia a disparut!...am ramas oarecum trista!
Mi-am spus atunci " Cati dintre noi nu ratam ceea ce e cu adevarat minunat din cauza unui lucru marunt care ne distrage!" De atatea ori suntem orbiti de stralucirea din jur incat uitam sa ne mai uitam la lucrurile cu adevarat importante! Le lasam sa treaca pe langa noi! Suntem pasivi si ndiferenti tocmai in momentele in care ar trebui sa avem o conduita opusa...adica sa fim activi, dimanici...
In seara aceea ratasem ceva cu adevarat important si interesant! Nu steaua cazatoare era evenimentul deosebit pe care trebuia sa il vad ci altceva...ceva nu la fel de stralucitor...nu la fel de rar...ceva aproape banal!...ceea ce ar fi trebuit sa observ in acea seara erau lacrimile unei persoane pe care o intalnesc zilnic la cantina...un mosulet maruntel, mereu trist si cu aceeasi servieta in mana dreapta de ani de zile! Lacrimile lui ar fi rebuit sa le observ dar nu le-am observat decat prea tarziu si anume in momentul in care satul sa mai rabde frigul care ii patrundea pana in adancul oaselor s-a indreptat spre padurea care acum era amestecata cu intunericul primejdios al noptii!
...as fi putut sa il vad de la fereastra mea dar m-am lasat orbita de o stea...e stea trecatoare...puteam sa il ajut...dar nu l-am vazut! Un sfat: deschideti mereu ochii si priviti in jurul vostru! Poate chiar la urmatorul colt este un suflet care tanjeste dupa o farama de ajutor...ajutor pe care voi il puteti da...daca deschideti bine ochii...!!!