... am ajuns la scoala si...am urcat trei trepte...
...m-am intors la camin am urcat douazeci de trepte...am uitat ceva si asa ca le-am coborat...apoi le-am urcat din nou......am urcat pana acum nouasprezece trepte din viata mea...
...am urcat fiecare treapta necesara pentru a acumula informatii...
Suntem inconjurati de trepte pretutindeni si mereu...Sa va spun o povestioara!
Un om se hotaraste sa isi abandoneze stilul monoton de a vietui si astfel pleca in cautarea sensului sau!...Calatoreste ziua, calatoreste noaptea, calatoreste spre nord apoi spre est...isi indreapta privirea spre sud apoi isi grabeste pasii spre vest...tot ceea ce vede e fascinant dar totusi...insuficient!
Dezamagit se gandeste sa abandoneze incercarea sa si sa se intoarca acasa dar ce vede...la 50 de metri se zareau niste trepte...pareau parca atat de stralucitoare. S-a gandit sa mearga pana acolo! In momentul in care a ajuns o dorinta nebuna il indemna sa vada unde conduc! A inceput cu o oarecare teama sa le urce...teama umbrita insa de curiozitatea care ii umpluse intreaga fiinta!
A urcat primele 10 trepte dar in momentul in care a ajuns la a 11-a piciorul drepi ii aluneca si cade ajungand la cea de-a doua treapta! Ridicandu-si privirea isi indreapta trupul si porneste din nou! Ajungand din nou la cea de 11-a e atent si astfel ocoleste pericolul! Urca inca 10 trepte...inca 20...inca 30 si tocmai cand calca mai increzator un vant puternic il loveste! Simte cum oasele i se frang in timp ce se rostogoleste pe scarile reci si ascutite...durerea e insuportabila...! Ajunge la treapta a 29-a! Plin de durere simte cum un ichid caldut ii mangaie fruntea si parca se prelinge usor pe obraz si pe gat...era seva sa vitala...isi sparsese capul! Se aseaza pe treapta si ofteaza...oare sa se mai urce...sta si se intreaba: " Oare unde am gresit? Eram atent! Ce ma trantit? De ce?" Dar dorinta sa de a afla ce se afla acolo sus era cu mult mai puternica decat mesajul ratiunii! Si asa a plecat din nou! A inceput sa urce!
A ajuns le treapta de pe care cazuse! Vantul veni din nou dar acum era pregatit! S-a aplecat si a imbratisat treapta iar vantul trecu pe deasupra lui fara sa-l mai doboare...a urcat in continuare, de data aceasta mult mai atent, mult mai pregatit si mult mai hotarat! Increderea sa l-a facut sa nu mai simta durerea! Creierul parca anihilase orice comanda de a mai simti vreun junghi sau vreo farama de usturime! Stors de puteri, simtind ca energia din tot corpul sau si dorinta de a mai continua s-au sfartsit, doreste sa renunte...dar nu o face!
Trecand cea de-a 1001 treapta vede...vede un camp intins, vede flori colorate in toate culorile posibile...aude un susur vesel...aude ciripit gingas de pasarele...ajunsese la sfarsitul calatoriei sale!
Durerea, ranile, oboseala...toate disparusera! Se simtea ca si cum a fi renascut! Parca acum vedea, auzea si simtea pentru prima oara! Multumit si linistit se intoarce si coboara! Ajunge la baza scarilor si continua sa mearga! Se hotaraste sa mai arunce o ultima privire inapoi dar cand se intoarse nu mai era nimic! Absolut nimic!
Ajunsese in cele din urma acasa! Curiozitatea si senzatiile de plictiseala si amorteala fizica si spirituala complet! Era intr-adevar un nou om!
Ceea ce nu stia era ca in spatele scarilor era o usa...o usa care ducea exact in acelasi loc!
Multi i-au urmat si tot multi au ales usa! Au privit, s-au intors si au plecat satui de atatea peisaje banale (asta in opinia lor)!...asa e s in viata! multi prefera sa aleaga calea usoara, calea fara obstacole si fara dificultati dar se plictisesc repede si se indreapta spre altceva mereu nemultumiti! Si asa si sfarsesc! Nemultumiti! Cei putini insa...cei care au avut taria sa urmeze scarile sunt adevaratele persoane...persoane putine dar vii!
...intotdeauna va fi asa! Sa nu uitam insa ca tocmai zidurile care ni se ridica in fata si pe care reusim sa le escaladam...ca tomai treptele pe care cadem trantiti de vartejul destinului...tocmai ele ne fac mai puternici si mai pregatiti!
No comments:
Post a Comment